Ce este frumuseţea ?

Tindem spre idealuri şi idei fixiste, suntem fiinţe pasionate de mister, de necunoscut şi de perfecţiune... Obsesia pentru idealul frumuseţii nu este o născocire a secolelor 21, 20, 19, 18... ea se manifestă de când omul pe acest pământ, de când, probabil, homo sapiens şi-a dat seama că mentalul colectiv reacţionează mai bine la unele trăsături, decât la altele, făcând din asta un avantaj pentru sine.
Cumva, obsesia pentru o frumuseţe eternă e mai accentuată la femei, sau cel puţin aşa consider... trăiesc cu această impresie.
De-a lungul timpului, frumuseţea a căpătat atâtea înfăţişări: femeile grase Rubensiene, talia de viespe strânsă în corset, picioare legate strâns în pânze (la japonezi), femeile slabe, foarte slabe... picioarele lungi, fundul bombat, sânii mari etc. etc. De-a lungul timpului, femeile au fost adevăraţi cameleoni, dar mă întreb dacă aceste trenduri au apărut ca răspuns la cerinţele bărbaţilor sau dacă femeile pur şi simplu născoceau şi născocesc N înfăţişări, iar bărbaţii le acceptă pe toate, pentru că în spatele lor, (de ce să nu recunoaştem ?) se află tot simple FEMEI.
Ştiu că undeva în Africa, spre exemplu, există un trib care are cultul femeii grase, care tinde spre obezitate cronică. Fetele sunt de mici îndopate la propriu de mamele lor, pentru a le mări stomacul, ca mai multă cantitate de alimente să încapă, acestea fiind hrănite (dacă mai pot spune "hrănit") cam de 7-8 ori pe zi, indiferent că cele mici plâng din neputinţa de a mai înghiţi sau vomită. Totodată, este bine că acestea regurcitează, stomacul lărgindu-se şi mai mult. În final... pe la 30 de ani, acele femei sunt obeze, au probleme cardiace foarte grave, dar sunt apreciate d.p.d.v. social, căci kilogramele lor sunt asociate cu bogăţia, aşadar fiind o partidă bună pentru căsătorie. Ciudat, nu ?
Nu mai ciudat decât femeile "moderne" care-şi introduc silicoane, un plastic veritabil, în sâni..., care se supun la cure de slăbire drastice, care folosesc pastile de slăbit, care se duc la solar pentru o piele bronzată, în ciuda pericolului de a face cancer, care fac liposucţii şi alte minunăţii estetice.
A nu fi înţeleasă greşit: nu condamn niciun fel de modalitate de "atingere" a frumuseţii, fiecare procedează cum crede de cuviinţă şi ca urmare a societăţii în care a crescut şi-n care-şi derulează viaţa.
Vreau doar să constat că "atâtea bordeie cât atâtea obiceie" (cum se spune în folclor).
Şi cum mai rămâne cu povestea frumuseţii sufletului, când majoritatea căutăm imaginea exterioară perfectă, în speranţa că imaginea interiorului îşi va găsi liniştea, împlinirea, împăcarea ?
Ajungem la: "gusturile nu se discută" ?