
Pentru mine, dansul este foarte important, e forma de meditaţie care mi se potriveşte cel mai bine, înlocuieşte orice forma de yoga sau de exerciţiu fizic (deşi mă duc şi la sala, dar asta e altă poveste).
când dansez, nu e neapărat trupul cel care se mişcă, ci mai mult spiritul meu... e o descătuşare a sinelui care mă cuprinde, mă învăluie, mă aduce la suprafaţă, la exterior.
Nu e neapărat 1,2,3,4, coregrafii peste coregrafii, căci acolo te încadrezi, iar dansul e libertate de mişcare, nu stânga-dreapta-sus-jos-1-2-3-4-revino... dar unii au luat asta şi au împărţit-o în diverse stiluri, ceea ce nu-i rău deloc, doar că mie îmi place freestyle... and that's that.
Dansul spune multe şi transmite poate mai mult decât cuvintele... uneori...
Nu-i înţeleg pe cei care spun că ei nu dansează pentru că NU ŞTIU să danseze.
Dansul e ca şi mersul, atunci când eşti mic, într-o zi pur şi simplu te ridici şi-ncepi să păşeşti.
Dansul e o păşire pe muzică, calci note muzicale, calci beat-uri... totodată le redai.
N-aş putea să nu dansez deloc, căci dansul mă purifică.
Poate dacă am dansa cu toţii, am fi mai buni...
Dansul e senzualitate.
Prin dans, intri în contact cu tine şi cu ceea ce e divin în tine.
Prin dans... trăieşti fie o experienţă spirituală, energetică, cu tine, fie cu o altă persoană.
Am dansat şi cu furie... o dată... eram extrem de furioasă, plină de energie negativă şi am dansat cu ură. A fost un fel de război în oglindă, iar la final, epuizată fiind, nu am înţeles mare lucru. Obosisem.