marş, măh !

Cumva... aş şterge multe cuvinte, aş anula unele momente, dar nu din regret, ci pentru că acum nu-şi mai au nicio însemnătate. Am momentele mele de furie, poate acesta este unul, deşi sunt calmă în faţa monitorului, cu degetele pe tastatură.
Sunt aşa de atentă în jurul meu şi aşa de pregătită pentru orice, atât de vigilentă, încât îmi anulez orice fel de spontaneitate din partea oamenilor, orice fel de surpriză; oamenii nu au cu ce să mă surprindă: nici plăcut, nici neplăcut.
Am un sentiment ciudat, e ca şi cum nu mai am puls...
Cu ceva vreme în urmă, mai tresăream... mai aveam palpitaţii sau emoţii... acum: nimic.
Şi mai am un alt gen de sentiment: acela că mi se pare că eu mereu am fost pentru alţii un punct de sprijin, un punct de respiro, un punct de plecare... Am fost omul la care au venit alţi oameni şi i-au pus întrebări, iar omul le-a răspuns sau a încercat să le răspundă, din propriile experienţe, apoi oamenii au spus: "Aha, bun ! Gata ! Ştiu ce trebuia să fac. Ştiu ce vreau să fac"; iar odată lămuriţi, oamenii au plecat.
oricum... în momentele mele rare de furie, sunt furioasă doar pe mine şi pe nimeni altcineva.
Mă bucur că nu există veşnicia, m-aş fi plictisit înfiorător de tot, toţi şi toate.

PS: m-am plictisit de arfele oamenilor, m-am săturat de cretinătăţile unora, de siropoşenii afişate în public (stai dreaqu la tine acasă !), m-am săturat de cei care "o ard" cu importanţă, deşi nu valorează nimic că nu produc nimic... şi oricum, nu accept niciun soi de fiţă, că e de rahat... Cine naibii se cred unii şi DE CE, nu ştiu zău... m-am săturat de ipocrizie, de "iuuuhuuu, ce bine ne este nouă !! ce mult ne iubim ! VEDEŢI ??? NU VEDEŢI ??? CUM CĂCAT NU VEDEŢI ?? giugulugu puiu lu' mama"... deci, zău, viaţa personală, e viaţa personală şi ar trebui să fie atât de personală, încât s-o ţii pentru tine, eventual să-mi spui ceva doar dacă te întreb... DACĂ !
Nu-mi plac oamenii care se lasă aşteptaţi, invitaţi... bla bla... şi nici cei care aşteaptă de fiecare dată să fie ei cei salutaţi. Nu-mi plac târfele masculine şi nici cele feminine, dar accept prostituţia ca meserie, că e cea mai veche; şi nu-mi plac nici cei care exagerează în complimente, de dragul că vor impresiona... devin nişte mori stricate şi mă irită.
Nu suport multe feluri de oameni, uneori nu mă suport nici chiar pe mine, dar îmi place sarcasmul cu care-mi abordez propria-mi persoană.

PS: acest post îl dedic celor care nu ştiu să întrebe un banal "ce mai faci, măh?", celor care-mi citesc blogul ca să ştie cum o mai duc, celor care-mi mai vizualizează profilul de hi5 şi celor care mă consideră o nesimţită şi-o înfumurată. Vă mulţumesc că vă preocupaţi indirect şi de la distanţă de soarta mea !

Niciodată

Ca să fiu sinceră, lumea asta nu ar putea sa fie salvată de la depresie, de la nervi nejustificaţi sau de la răutate pură nici dacă i s-ar face o supradoză de Magne B6.
Nu am să înţeleg niciodată, dar NICIODATĂ, pe acei oameni care-şi iau satisfacţiile din a face rău altora (indiferent de mijloacele folosite), cum nu am să-i înţeleg niciodată pe cei care îi vorbesc de rău, bârfesc sau blesteamă pe alţii... nu am să înţeleg plăcerea bolnavă pe care ei o simt.
Întotdeauna m-am ferit de oameni invidioşi, de oameni dublu faţetaţi, care spun una şi gândesc alte milioane de chestii negative, întotdeauna i-am simţit pe cei răi şi i-am ignorat, până când am reuşit să-i scot din peisajul vieţii mele.
Sunt mulţumită că întotdeauna am avut calitatea de a nu mă interesa ce spun alţii despre mine, nici ce gândesc, nici ce impresie le-am lăsat, pentru ca ei mai târziu să-şi formeze o părere ca ei spună: "ce fată bună" / "ce nesimţită".
Întotdeauna m-a interesat să ştiu adevărul despre mine, să-mi păstrez integritatea şi verticalitatea, mama m-a învăţat să nu mă ploconesc în faţa nimănui, şi mereu mi-am zis: atât timp cât eu ştiu adevărul despre mine, pot să merg cu capul drept şi să dorm liniştită.
Lumea asta întreaba mereu "Ce mai e frumos ?", "Cine mă vrea ?", "De ce sunt aici ?"...
Îmi pare rău când îi aud. Într-o vreme am încercat să le explic, apoi am încercat să le arăt, dar mi-am dat seama că lor le lipsea acea coardă vibrantă din interior... iar asta nu poate fi implantată sau transplantată.
Cert e un lucru: fiecare-şi trăieşte viaţa după propria-i melodie.

leapşa pe blog

Am primit leapşa de la Mupy, eu o dau mai departe Mikăi.
Aşadar, să purcedem...

Daca eram o luna, as fi fost – august, pentru ca atunci m-am nascut

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost – sambata

Daca eram o parte a zilei, as fi fost – seara, sa ma pot linisti

Daca eram un animal marin, as fi fost – delfin

Daca eram o directie, as fi fost – în sus

Daca eram o virtute, as fi fost – dreptate

Daca eram o personalitate istorica, as fi fost – Vlad Ţepeş

Daca eram o planeta, as fi fost – Venus

Daca eram un lichid, as fi fost – parfum Kenzo Oriental

Daca eram o piatra, as fi fost – onyx

Daca eram o pasare, as fi fost – bufniţă

Daca eram o planta, as fi fost – stejar

Daca eram un tip de vreme, as fi fost – cald

Daca eram un instrument muzical, as fi fost – harpă

Daca eram o emotie, as fi fost – "fluture în stomac"

Daca eram un sunet, as fi fost - alarma de la ceas

Daca eram un element, as fi fost – oxigen

Daca eram un cantec, as fi fost – cântec de leagăn

Daca eram un film, as fi fost – you got served

Daca eram un serial, as fi fost – Friends

Daca eram o carte, as fi fost – Agonie şi Exatz de Irving Stone

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost – Medusa

Daca eram un fel de mancare, as fi fost – paste cu caşcaval şi mult ketchup

Daca eram un gust, as fi fost – picant

Daca eram o aroma, as fi fost – vanilie

Daca eram o culoare, as fi fost – verde

Daca eram un material, as fi fost – mătase

Daca eram un cuvant, as fi fost – fericire

Daca eram o parte a corpului, as fi fost – ochi

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost – seninătate

Daca eram o materie de scoala, as fi fost – filosofie

Daca eram un personaj din desene animate, as fi fost – Silvester

Daca eram o forma, as fi fost – hexagon

Daca eram un numar, as fi fost – 22

Daca eram o masina, as fi fost – mini cooper

Daca eram o haina, as fi fost – rochie lungă de vară

puteţi să nu citiţi

Am chef să scriu un post pentru că vreme de-o săptămână nu am avut net şi am cam absentat din viaţa asta... on-line, şi deşi la început a fost frustrant, pe parcurs mi-am dat seama că săptămâna asta în internet stand-by, am avut mai mult chef să citesc cărţi şi asta am şi făcut, pe lângă alte activităţi...

Mă cam găsesc într-o situaţie haotică, tipică oarecum felului meu de a fi, haos organizat... sinceră să fiu, deseori mă pufneşte râsul că încă îmi ies pasenţele, dar măcar atât, dacă în privinţa altor aspecte nici nu mai e cazul să mă agit. Cu cât mă agit, cu atât nu fac bine, în ciuda aspectului acesta, acela că ştiu că nu trebuie să mă agit, ci să mă liniştesc, nu prea e în firea mea să stau... just like that.
Zău, e aşa de cald...
Aş putea să mă las purtată de val şi să bat câmpii cu privire la unii oameni şi unele vremuri, s-o dau ca-n basme cu "a fost odată ca niciodată" sau s-o ard ca bătrânii cu "pe vremea mea", dar nu am chef să scriu despre asemenea rahaturi din trecut... oameni din trecut. Nu vreau un blog emo.
Aşadar... am scris doar pentru că aveam chef să scriu. Puteţi să nu citiţi.

Guess Who - Probe Audio - 29 MAI

29 MAI - ORA 22:00 - CONCERT LANSARE "PROBE AUDIO" - GUESS WHO.
LOCAŢIA: HALA DE MUZICĂ
INVITAŢI: GRASU XXL, SPIKE, MAXIMILIAN, AGRESIV, GRIFFO,
LUCIA ŞI ALEX (la tobe).
bilet intrare: 20 ron.

Eveniment susţinut şi de Blackout Magazine - www.blackoutmagazine.ro
FII ACOLO !

cotroverse

Zilele astea m-am uitat la două ediţii de Acces Direct de pe Antena 1 (dacă nu mă înşel) pentru că au prezentat scheletele de uriaşi descoperite pe teritoriul României, oameni de la 3 m înălţime, până la 7 m. Mi s-a părut impresionant să văd asemenea oseminte.
S-a discutat de galeriile din munţii Bucegi, de tunelul săpat adânc în munte, de camera proiecţiilor, unde sunt înregistrate într-un sistem de hologramă date despre istoricul Pământului, de la cum a început totul, la evenimente ce s-au petrecut şi detalii despre ADN. S-a discutat despre câmpul energetic de protecţie, despre teleportare şi porţi de teleportare. Se pare că civilizaţia Terrei a început de pe teritoriul ce azi se numeşte România... Sincer, citisem cărţi de-ale lui Pavel Coruţ şi ştiam toate aceste detalii şi mă bucur că a fost invitat şi Coruţ în emisiune. S-a amintit de Cartea lui Enoh, de fiii zeilor care s-au împreunat cu femeile de pe Pământ, rezultând astfel aceşti uriaşi.
A doua zi, au primit un apel telefonic anonim în care li se spunea să înceteze de a mai prezenta aceste detalii din Muntii Bucegi şi toată lumea spunea "Dar de ce dom'le ? De ce să nu ştie lumea ??".

Păi, în primul rând, dacă ar şti toată lumea de aceste intrări în subteran, sunt convinsă că s-ar găsi nişte non-experţi care să umble munţii în căutare de FANTASTIC şi de NOTORIETATE, poate chiar ar ajunge să strice toate acele minunăţii extra-terestre sau ar vinde ce ar găsi pe-acolo. Exact ca în cazul priamidelor egiptene şi comorilor faraonilor, care au fost furate, vandalizate, distruse.
Apoi, din punct de vedere politico-religios, dacă cineva ar veni şi ar spune: Oameni buni, uriaşii sunt strămoşii noştri". sau "Oameni buni, Uriaşii ne-au adus de pe planeta X, Iisus nu există, Iisus a fost tot un Uriaş extra-terestru venit din cer, de aici Pogorârea, de aici Învierea, de aici Înălţarea". Biserica şi toate principiile ei, toate dogmele, toate cărţile sfintele ar dispărea. Nu ai mai putea crede în ceva, oricum AŞA de fals, dacă ar ieşi oameni la TV să spună: DA, E ADEVĂRAT.

Se pare că Guvernul României ar fi semnat şi un acord cu cel American, pentru ca americanii să studieze aceşti uriaşi, aceste tuneluri şi portale. Deşi sună a SF, tind să o iau de bună, oricum pare mai plauzibil totul, atunci când vezi un schelet umanoid de 7 metri, decât atunci când găseşti un giulgiu cu chipul lui Iisus impregnat pe el şi dezbaţi, până constaţi că e o pictură.
Nu am nimic cu Iisus, dar mi-a plăcut ce-am citit într-o carte de Osho - omul nu se eliberează prin faptul că spune că Dumnezeu e mort (vezi. filosofia lui Nietzsche), dar se eliberează dacă distruge religia. Oricum, Osho susţine că ar trebui menţinută un fel de religiozitate în caracterul oamenilor, dacă religia, ca instituţie a lui Dumnezeu, nu ar mai exista, pentru simplul fapt că OMUL fără legi sau alte reguli impuse pentru a avea o conduită morală şi a nu încălca libertatea celui de lângă el din dorinţa de a fi liber, ar lua-o razna şi s-ar comporta ca un animal... sau chiar mai rău.

Oricum, nu am fost creaţi în şase zile, creaţia înseamnă finalitate, deci nu mai include evoluţia.

poze graffiti - concurs skate park Herastrau - tematica: CRIZA

din perspectivă subiectivă

În acest post voi judeca oamenii după criteriul "la prima vedere"...
Azi am fost în Herăstrău, în skate park, pentru un concurs de graffiti, care a fost făcut în multă tihnă, alături de rolleri, skateri şi bikeri şi rampele de rigoare.
M-am plimbat şi prin parc, nu mai fusesem de ceva vreme... a fost o zi frumoasă, cu soare, drept urmare în parc a fost mai rău ca pe bulevard. Nu ar fi fost asta problema, dacă din punct de vedere vizual şi auditiv nu aş fi fost urât surprinsă...
Nu am înţeles... De ce mamele ţipau la copiii lor, în parc, loc unde ar trebui să-ţi laşi copilul să se joace şi să zburde, nu să-l ţii ca pe câine lângă tine, promiţându-i pedepse însoţite de "o să vezi tu acasă..." sau "nu vei mai primi x chestie..." ??
De ce lumea era împopoţonată ca de club, nu lejer, ca pentru o plimbare în parc ?
De ce unele fete erau pe tocuri şi arătau ca nişte sorcove sinistre, încercând să meargă ca nişte adevărate dive pe pavaj, prin pietriş... ??
Bineînţeles erau şi cocalari, cu freze de doi bani, pantaloni albi şi ochelari de soare... arzând-o "important".Încă o dată, vă cer scuze că judec după aparenţe, poate ei erau nişte adevăraţi doctori docenţi, viitori câştigători ai Premiului Nobel (ps: cinismul e calitatea mea), dar nu mă pot abţine, e blogul meu, mă descarc aici.
Revenind la DE CE, ca cei mici...
Nu am înţeles de ce pe lac, acolo la "măreţul" debarcader, mai există terase maneliste, cu mici care fumegă şi put ca toate alea...
Cert e un lucru: nu poţi spune că te duci în parc ca să te plimbi sau să te relaxezi... printre câini, oameni pe role, biciclete, skateboarduri, "pupeze" roz urcate pe ştifturi de sandale cu toc şi cu colaci aurii la urechi, emoişti, houseri, manelari... tot ce poţi face e să te aşezi pe o bancă, cu căştile de la mp3 în urechi şi să te uiţi la cer, unde acolo vei vedea doar nori.

Într-o altă ordine de idei...
Îmi tot dau seama că foarte mulţi oameni tind să se concentreze foarte mult pe suferinţele lor, să şi le accentueze într-un mod sadic, să vorbească la nesfârşit despre cum au fost răniţi...
Azi am ascultat o poveste... a unei tipe... ajungi să-ţi dai seama cât rău îşi poate face omul cu mâna sa şi complet conştient de situaţie. Nu poţi decât să raţionezi, în final, la modul: dacă nu merge din ambele părţi, de ce ne cramponăm atâta din ambiţie ??
Întotdeauna ai impresia că tu ştii cel mai bine tot, că tu ai putea controla cel mai bine situaţia, că ai putea s-o rezolvi, s-o ameliorezi, să-o faci să fie la fel, mai bine sau ca înainte... dar practic decizi pentru doi oameni şi poate a doua persoană gândeşte altfel, simte altfel...
Atunci când e dat să fie, vine de la sine, pentru că amândoi vor aceleaşi lucruri şi niciunul dintre ei nu-şi propune să-l" învingă" pe celălalt, convingându-l într-un fel anume că "ştie ce e bine pentru amândoi".
Şi uite aşa, concentraţi pe drame, devenim orbi...
Am văzut un film "Primăvară, vară toamnă, iarnă... primăvară" şi la un moment dat maestrul spune "plăcerea duce la dorinţa de a poseda şi de aici ajungi la crimă", şi poate nu chiar crimă fizică, aceea de ucide un om, dar poate îţi ucizi sufletul... mă gândesc, presupun...

PS: poate mâine pun cele câteva poze cu graffitiul de azi.

Vă tzuc !

UTOPIA MEA

Azi a trebuit să fac un proiect pentru master compus din mai multe mini-proiecte, iar o componentă a fost DESIGN YOUR OWN UTOPIA- iniţial mi s-a părut ca fiind foarte uşor, răspundeam la nişte întrebări, cum voiam, din moment ce făceam ceva UTOPIC, dar pe parcurs devenea din ce în ce mai greu. Era ca un fel de joc de PC, în care construiam şi construiam, iar responsabilitatea de a avea grija de popor cădea pe umerii mei. De fapt, răspunzând la toate acele întrebări, îmi dădeam seama câte detalii implică o societate, câte tipuri de oameni şi cum trebuie să ai grijă şi de ăia şi de ăilalţi, iar dacă nu să ai grijă... măcar să-i ai în vedere. Spre final, obosisem, mă plictisisem şi constatam că de la întrebarea 1 şi ajungând pe la 15... mă contraziceam, nu mai reuşeam să ţin cont de ceea ce spusesem câteva rânduri mai sus, sau mă răzgândeam...
Utopia ca utopia, dar măcar să fie o utopie frumoasă :)) zic ! :))

Am reuşit s-o şi termin, dar nu ştiu dacă-n utopia mea, oamenii utopici ar fi putut să trăiască fără să sară unii la gâturile celorlalţi, dar măcar eu am încercat. Tot ce pot spune este că locul unde se desfăşura utopia Upanishada :)) era un sat eco. Eh, da !

PS: OFF TOPIC: mi-a venit prin curier albumul PROBE AUDIO - GUESS WHO,
care e ffff tare !
Fiţi originali ! Cumpăraţi originalul !
Vă tzuc !

www.seesharppress.com/utopia - ca să vedeţi care erau întrebările pentru UTOPIE.

a plouat - cea mai buna poza e ultima :) (parerea mea)

Ei bine, da ! Ploaie de mai si a apărut un apus magic, bun pentru a-l "captura".
Pescăruşul mi-a făcut o surpriză plăcută şi mi-a bucurat sufletul. Mă tot holbez la poză... Natura e uimitoare şi surprinzătoare, mai ales pentru că acceptă şi urbanul.
Oricum... iubesc ploile de vară, sunt senzuale.

furtună într-un pahar cu apă

Cu mult timp în urmă, am încercat să pedepsesc lumea din simplul motiv că mă simţeam nedreptăţită şi neînţeleasă, din motivul că ajunsesem să gândesc radical şi stupid şi pentru că nu voiam să părăsesc "zona de siguranţă" în care mă instalasem aşa de confortabil.
Există momente în viaţă, când ai impresia că nu vei mai putea merge înainte, că AIA A FOST şi mai departe NU VA MAI FI... iar prezentul e doar ca să fie sau ca să te chinuie şi mai mult.
Soarele devine sâcâitor şi tragi draperiile, muzica te supără şi alegi doar piesele care să cânte în strună durerii tale şi stai aşa... jumate mort, jumate viu, fizic prezent, în rest absent, aşteptând salvarea şi totuşi NU... căci nu ai vrea să fii salvat de oricine şi nici de toată lumea, ci de o singură persoană, dar cum acea persoană e cauza durerii tale, continui să-i pedepseşti pe ceilalţi şi pe tine, îţi creezi angoase, stări depresive şi tot felul de situaţii urâte.
În final am înţeles că blamând lumea din jurul meu şi urându-mă, nu răneam "inculpatul" sub nicio formă, iar eu mă dizolvam în stări negative.
Aşa că totul a trecut de la sine, ca şi cum norii negri au părăsit cerul.
Pentru că mi-am dorit asta.
Am realizat că era absurd să urăsc o lume întreagă din cauza unui singur om, şi am ales să iubesc lumea.

încă nu e terminat, deşi mulţi mi-au spus să-l las aşa

ea

Niciodată nu am înţeles-o, pentru că este prea mare şi nu o pot cuprinde cu privirea, şi nu mă interesează părerea celor care vor spune: "vai, dar eu ador marea ! Nu pot fără ea !"... Da, OK, am înţeles. Eu nu spun că o ador, nici măcar nu o iubesc, ci doar o respect pentru că sub calmul de suprafaţă sălăşluieşte o forţă, ştiind asta, nu pot să mă "adresez" ei ca unei băltoace sau ca apei din cadă. E uimitoare pentru că e vie, e pură mişcare continuă şi-mi stă mintea-n loc când analizez mai adânc. Nu mă pot relaxa pe malul ei, căci mereu îmi vine să mă holbez la fiecare val al ei, niciodată la fel, nicio clipă, totdeauna altul, mai mare, mai mic, mai spumos, mai violent, mai arcuit... Nu pot sta ca în faţa unei vitrine. EA MIŞCĂ ! Undeva, în adâncul meu mă mişcă... îmi crează acel sentiment de "sunt un om mic" şi de faptul că... oamenii, noi oamenii uităm multe în drumul nostru... dar ea nu-şi uită niciodată calitatea intrinsecă şi scopul existenţei ei. Noi ni-l căutăm, în ciuda faptului că viaţa în sine, A TRĂI este însăşi scopul, dar mergem în 1000 de direcţii sperând că ACOLO, ACOLO sau ACOLO vom avea întâlnirea cu destinul, iar destinul ne aşteaptă acolo de unde am plecat... din noi.